Reguli simple şi uşor de urmat pentru a menţine un stil de viaţă sănătos

Cu toţii ne dorim să fim sănătoşi, de aceea vă oferim câteva sfaturi, reguli de urmat:

1. Faceţi cel puţin 5000 de paşi pe zi
2. Învaţă-ţi corpul să fie sănătos, fiind perseverent

Atunci când dorinţa de a fi sănătos, devine un obicei, corpul tău va reacţiona în consecinţă
Dacă reuşeşti să te abţii de la dulciuri o lungă perioda de timp, corpul tău nu va mai râvni atât de mult după dulciuri. Dacă totuşi pofta de dulce este prea mare după masă, delectează-te cu o bucată de ciocolată cu 80% cacao
3. Nu sări peste micul dejun, obişnuieşte-ţi corpul să-i fie foame la micul dejun
4. Gândeşte pe termen lung, nu pe termen scurt
Chiar dacă de multe ori par soluţia salvatoare, dietele fulger oferă rezultate pe termen scurt cu efecte bumerang de neînchipuit. De exemplu: detoxifierea de 10 zile cu sucuri, 3 zile de înfometare, 30 de zile fără carbohidraţi. Când de fapt nevoia noastră, este de a avea o alimentaţie echilibrată toată viaţa, care de fapt înseamnă doar: mai puţin zahăr, mai puţini carbohidraţi seara şi consum de alcool redus. Elemente simple, nu diete radicale şi zile de înfometare
5. Fii activ pe tot parcursul zilei
6. Un antrenament pe zi nu te face mai puternic, aşa cum nici o zi fără mişcare nu va strica toată munca din trecut
7. O singură masă sănătoasă pe zi nu te face mai sănătos
Deseori ne plângem că orice măsuri am lua, se pare că nu reuşim să obţinem rezultatele dorite. Doar pentru că timp de o săptămână am ales salată la prânz, nu este suficient să ne atingem obiecivul. Alegerea în mod constant a celei mai bune opţiuni alimentare pentru noi, va da cu siguranţă rezultate. Chiar şi cele mai mici semne de succes, ne vor creşte capacitatea de a ne abţine de la tentaţiile alimentare zilnice.
8. Consumă apă pe tot parcursul zilei
9. Răsfaţă-te la ocazii speciale
Dacă pentru tine răsfăţul înseamnă o pizza sau o felie dintr-un tort delicios de ciocolată, răsfăţă-te din când în când. Moderaţia însă este cheia pentru menţinerea unui stil de viaţă sănătos.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate