Tunsul oilor: obicei arătat de către un gospodar din Bicaz‑Chei

Odată cu apropierea primăverii, gospodarii din Bicaz‑Chei au tot mai mult de lucru pe lângă case. E momentul din an când, cei care cresc oi, le scapă de povara pe care au purtat‑o un an de zile, lâna. La ţară oamenii încă nu dispun de o aparatură modernă, ci se folosesc de clasica foarfecă pentru a tunde lâna oilor. Aceasta este încă prelucrată de către femeile de la sate: o spală, o scarmănă, o duc la maşinile care o tansformă în caiere, apoi o torc şi o transformă în ţoale, ciorapi, pulovere groase! De asemenea, pieile sunt folosite pentru confecţionarea cojoacelor, bundiţelor şi căciulilor.
Tunsul oilor este un procedeu necesar, gospodarii le tund primăvara devreme pentru ca, până la urcarea în munte şi formarea stânilor, lâna să aibă timp să crească puţin pentru a le proteja de frig şi ploaie.
Gospodarul care m‑a primit în curtea lui mi‑a spus că nu este dureros pentru oaie, mai degrabă pentru cel care o tunde din cauza durerilor de „şale”, deşi este un bărbat tânăr şi în putere. Am văzut că pentru a face o astfel de muncă trebuie forţă, pentru el nu a fost o problemă, fiind cioban şi foarte priceput, învârtea oaia cu o dibăcie greu de imaginat.
Am uitat să menţionez că mieluşeii au şi ei de câştigat: vor suge mai uşor!