Reținut de polițiști pentru mai multe infracțiuni

La data de 3 iulie a.c., bărbatul bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

În fapt, la data de 1iulie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz au depistat în trafic un bărbat, de 40 de ani, din Petricani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 12 C, în localitatea Tașca.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

La data de 2 iulie a.c., în jurul orei 20.40, același conducător auto a fost depistat de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 12 C, în localitatea Tașca.

Deși au efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturismului, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, către localitatea Lacul Roșu, unde a fost oprit de polițiști.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

La data de 3 iulie a.c., în baza probatoriului administrat, bărbatul din Petricani, a fost reținut pentru 24 de ore.

sursa: IPJ Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate