Se pun la punct ultimele detalii pentru modernizarea unui sector de pe Drumul Talienilor!

Se pun la punct ultimele detalii pentru modernizarea unui sector de pe Drumul Talienilor!
Echipele de lucru intervin în această perioadă pe Drumul Talienilor, DJ 209B, pentru a se finaliza modernizarea tronsonului cuprins între kilometrii 33+600 – 44+000. În paralel se lucrează și pe celălalt segment, de la km 44+000 la km 51+000.

Este o investiție deosebită, atât din punct de vedere financiar, cât și tehnic, întrucât lucrarea a presupus ample intervenții.
Pe tronsonul aflat aproape de final s-au turnat deja cele 3 straturi de covor asfaltic, sunt gata rigolele și șanțurile betonate, drenul longitudinal în vederea eliminării apelor din zona drumului, s-au realizat podețele tubulare, casetate, gabioanele etc. Pe celălalt tronson se montează podețele, zidurile de sprijin din beton, care pe alocuri au înălțimi de 2,5-3 metri și se întind pe o lungime de 1.100 metri liniari, și a început lucrul la terasamente.
Într-o zonă de o frumusețe aparte, cum este Borca – Sabasa, pe drumul pe care a umblat Vitoria Lipan, eroina romanului „Baltagul“, era neapărat necesară această investiție. DJ 209B este legătura dintre județele Neamț și Suceava.
Drumul a fost construit pe vremea lui Carol I, în perioada 1902-1914, de către meșteri italieni. La vremea când a fost configurat, din dorința Regelui Carol I, drumul făcea parte din Domeniile Coroanei și realiza o legătură strategică între Valea Moldovei și Valea Bistriței. Pentru că lucrările au fost realizate de drumari italieni, localnicii l-au denumit „Drumul Talienilor“.” , a precizat Ionel Arsene, presedintele CJ Neamt.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate