Vicepreședintele CJ Neamţ,Asaftei Ion a participat la simpozionul „ TURISM ÎN CEAHLĂU – PREZENT ŞI PERSPECTIVE”

„În cadrul Festivalului Muntelui Ceahlău, în ziua de 8 august 2017, Consiliul Județean Neamț în parteneriat cu Direcția de Administrare a Parcului Național Ceahlău, sub patronajul Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Ceahlău, a organizat simpozionul „ TURISM ÎN CEAHLĂU – PREZENT ŞI PERSPECTIVE” , ediția a V-a, continuându-se astfel o fructuoasă colaborare între cei care trebuie să ocrotească munţii cu toate frumusețile lor.

Din partea autorității publice centrale – Agenția Națională a Ariilor Protejate din România, ne-a onorat cu prezența la acest eveniment dna vicepreședinte Carmelia Dragomir Bălănică și dl Adrian Biriș Iovu – consilierul Ministrului Mediului.
Cu această ocazie, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, care este administratorul ariei naturale protejate Parcul Naţional Ceahlău, am semnat un act adițional la contractul de administrare a Parcului Național Ceahlău nr. 5218/13792/08.10.2014.

Prin acest document, Consiliului Județean Neamț i s-a atribuit în administrare și Rezervația Naturală Secu ( pe lângă Masivul Ceahlău și rezervațiile naturale Cascada Duruitoarea, Polița cu Crini și Lacul Izvorul Muntelui) în vederea asigurării unei administrări unitare și eficiente a ariilor naturale protejate din această zonă.

Îmi manifest speranța ca aceste arii protejate să nu fie percepute doar în sensul lor conservaţionist, fiind considerate adevărate „oaze” ale naturii sălbatice care trebuie protejate numai pentru conservarea speciilor care le populează ci să fie recunoscute și ca zone aflate în regim natural şi seminatural ce constituie de fapt suportul “vieţii” şi implicit al dezvoltării socio-economice.

Apreciez activitatea Administraţiei Parcului Naţional Ceahlău și mi-aş permite să reiterez necesitatea practicării ecoturismului – acest instrument excelent de dezvoltare durabilă locală a zonelor din interiorul sau din vecinătatea Parcului Național Ceahlău fiind o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru comunităţile cu puţine activităţi generatoare de venit.
Ecoturismul este o modalitate importantă pentru protecţia diversităţii biologice dar şi de revitalizare a zonelor din punct de vedere economic.
La toate acestea două investiții majore ar putea completa succesul în turismul nemțean: o telecabină care să urce la Dochia, fie de la Durău fie de la Izvorul Muntelui, și extinderea pârtiei de ski existentă.” (Sursa:Vicepreședintele Consiliului Judeţean Neamţ, domnul Asaftei Ion)

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate