Minor de 13 ani, dispărut! Dacă îl vedeți, sunați la 112!

Poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Roman caută un minor de 13 ani, care a părăsit voluntar Centrul de Educație Incluzivă din Roman și nu a mai revenit.

La data de 22 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că minorul BELEI VASILE CRISTIAN, de 13 ani, a părăsit voluntar la data de 19 septembrie a.c., Centrul de Educație Incluzivă din Roman, unde acesta era instituţionalizat și nu a revenit.

Semnalmente: înălţime – 1,75 m, greutate – 60 de kilograme, ochi căprui, păr castaniu tuns scurt.

La momentul dispariţiei, acesta era îmbrăcat cu un tricou albastru, pantaloni de culoare închisă, fiind încălţat cu adidaşi albi.

Polițiștii au stabilit faptul că minorul părăsește în mod frecvent Centrul de Educație Incluzivă din Roman, fără acordul personalului de supraveghere.

Au fost efectuate verificări pe raza municipiului Roman și în localitățile limitrofe, în vederea depistării acestuia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!

sursa: IPJ Neamt

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest website folosește cookies pentru a vă îmbunătăți experiența online. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate