Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
miercuri 26 iunie 2019
  • :
  • :

Hangu – Prima zi de școală a fost marcată într-un mod special

Azi, 15 ianuarie 2018, la Biblioteca Hangu a avut loc o activitate dedicată marelui poet, Mihai Eminescu, activitate realizată sub semnul graficianului Mihai Cătrună.
Prima zi de școală a fost marcată într-un mod special de către elevii, cadrele didactice și de către bibliotecarul Pântea Liliana, prin omagierea luceafărului, Mihai Eminescu.
Interiorul bibliotecii a fost decorat cu desenele realizate de Mihai Cătrună, ceea ce a atras atenția tuturor celor prezenți și au condus imaginația copiilor în timpul vieții poetului nepereche.

”Dor de Eminescu” – povestea sublimă, desenată doar din linii de întuneric și lumină… O poveste fascinantă, izvorată din dorința de a-l smulge pe Eminescu din negura densă și amară a uitării și de a-l dărui, din nou, veșniciei… O altă poveste semnată cu măiestrie, dăruire și pasiune de marele artist Mihai Cătrună, ce și-a deschis larg aripile inspirației, către poezia eminesciană, el însuși un poet, un poet al liniilor și al culorilor.
Micuților din clasa a III-a li s-a vorbit despre viața marelui poet, dar și despre marile teme ale creației eminesciene. Au citit și ei câteva fragmente din copilăria poetului Eminescu, au admirat expoziția de desene, au descoperit singuri aspecte din viața și opera poetului și au recitat ”Somnoroase păsărele” și câteva strofe din ”Luceafărul”.
Elevii din clasa a IV-a au venit cântând ”Colinde, colinde”, au recitat poezii ”Ce te legeni”, ”La steaua”, ”Peste vârfuri”, ”Si dacă:::” și au cântat ”Glossă”. Copiii au admirat și ei expoziția de desene, s-a vorbit despre prietena și muza poetului, Veronica Micle” , nea declarat doamna bibliotecar, Liliana Pântea.